Rude la Ierusalim (precedat de verbul „a avea”, sau „a căuta” sau „a găsi”…) – Acestei răspîndite expresii i s-au acordat diverse explicații, nici una însă bazată pe certe dovezi. Menționăm versiunea care pare cea mai plauzibilă. În timpul marilor pelerinaje religioase de odinioară, se adunau la Ierusalim mii și chiar zeci de mii de credincioși din toate colțurile lumii. În acele zile orașul era atît de populat, încît mulți pelerini locuiau în cimp, în corturi improvizate, sau în căruțe transformate în paturi. Nici apa nici alimentele nu erau îndestulătoare. Numai cei ce aveau rude sau prieteni erau favorizați, găsind în casele acestora și hrană și adăpost. „A avea rude la Ierusalim” însemna pe atunci: a pleca acolo fără grijă, fără riscuri, întrucît te așteaptă o gazdă ocrotitoare. De-a lungul anilor, expresia și-a extins nu numai circulația, ci și sensul. Prin analogie cu „cetatea sfîntă” considerată unul dintre cele mai însemnate orașe ale lumii, „a avea rude la Ierusalim” a devenit sinonim cu a găsi protectori într-un loc important, sau cum se spune astăzi argotic: a avea „pile”. „Ce sînt proptelele?” – Rude la Ierusalim, băiete…" (Zaharia Stancu, romanul Desculț, pag. 290). IST.